Importanța gustărilor dintre mese: Beneficii dovedite

Nutriționiștii recomandă ca pe întreg parcursul unei zile, pe lângă cele trei mese principale, să servești și câteva gustări sănătoase. Este indicat ca acestea să fie consumate la aproximativ 2-3 ore după fiecare masă și să asigure un conținut caloric optim.

Iată care sunt cele mai importante beneficii ale gustărilor dintre principalele mese ale unei zile, și cum te pot ajuta Melinisurile noastre să le pregătești rapid, zi de zi:

Reduc senzația de foame

Dacă integrezi în meniul zilnic și un număr de gustări, senzația generală de foame se va reduce considerabil. Astfel, în cadrul meselor importante, pe care tu le servești dimineața, la prânz și seara, vei consuma mai puține alimente, datorită senzației de sațietate.

Bineînțeles, există riscul că un număr mai mare de produse alimentare, consumate de-a lungul unei zile, să fie asociat unui nivel mai ridicat al caloriilor consumate. De aceea, este important să știi ce să consumi, pentru a reduce senzația de foame, nu pentru a te îngrășa:

 

  • Mere
  • Avocado
  • Nuci
  • Lactate
  • Ouă
  • Fulgi de ovăz
  • Apă.

Asigură necesarul de energie

Prin orice efort fizic sau mental pe care îl realizezi, organismul arde un anumit număr de calorii.  Acestea sunt asimilate prin consumul zilnic de alimente, astfel încât să te bucuri de suficientă energie. Așadar, gustările susțin activitatea procesului metabolic, atunci când tu știi ce consumi.

În cazul în care servești produse alimentare ce conțin așa-numitele “calorii goale”, senzația de foame dispare, însă efectele generate de lipsa energiei persistă. Pentru a servi gustări eficiente în activarea arderilor calorice, consumă spre finalul programului de lucru:

 

  • Banane
  • Miere de albine
  • Portocale
  • Căpșuni
  • Smoothie-uri.

De asemenea, consumul fructelor de goji este recomandat persoanelor apatice, aflate în căutarea unei porții binemeritate de energie. Descoperă sortimentul Melinis cremă de Goji, pentru gustări revigorante.  

Satisfac poftele pe care le ai

Servirea altor produse alimentare, între mesele consumate zilnic, îți permite să încerci arome și texturi noi, îmbogățindu-ți astfel cultura culinară. Atât timp cât aceste alimente pot calma senzația de foame și asigură necesarul de calorii pentru organism, poți include în meniu:

  • Fructe pe care obișnuiești să le consumi mai rar
  • Diferite tipuri de semințe cu nutrienți importanți
  • Salate simplu de realizat, la birou sau acasă etc

De asemenea, melinisurile noastre sunt ideale pentru gustări pline de savoare, învăluite în arome unice. Dacă îți dorești să afli cum poți utiliza produsele din oferta disponibilă online, te invitam să consulți rețetele de pe blog.

Sortimentele noastre sunt obținute doar din ingrediente naturale, pentru a păstra tot ce are natura mai bun de oferit. Procesul de conservare al melinisurilor se desfășoară la o temperatură optimă de 35°C, adică aceeași la care albinele transformă, în stup, nectarul în miere.  

Ce gustări să NU mănânci între mese

Evită pe cât de mult posibil consumul de gustări bogate în sare, zahăr și grăsimi, ce poate cauza creșterea în greutate. De asemenea, nu este indicat să servești din plictiseală, obișnuință sau stres gustări periculoase pentru sănătatea organismului tău.

Un consum mult prea mare de alimente rafinate, sau cu un nivel ridicat de zahăr, poate duce în timp la creșterea valorii medii a trigliceridelor din sânge, simultan cu reducerea nivelului mediu de colesterol HDL. Astfel, te expui unui risc mai mare de dezvoltare a bolilor de inimă, mai ales dacă te confrunți și cu probleme de greutate. În aceste condiții, evită să consumi între mese:

  • Băuturi răcoritoare
  • Fursecuri
  • Cornuri cu gem
  • Covrigi
  • Chipsuri
  • Biscuiți.
Ia in calcul recomandările noastre pentru a integra într-un mod corect gustările în meniul unei zile. Află ce melinisuri sunt disponibile acum în oferta noastră online, comandă sortimentele preferate și utilizează-le în gustările dintre mese, pentru energie, savoare și diversitate culinară!
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor
Ai fost inscris cu succes
This email has been registered