Moduri de a servi pâinea prăjită cu miere. Idei de gustări gustoase și sănătoase

Ziua bună se cunoaște de la micul dejun, așa că un toast delicios, rapid de preparat și sațios poate da startul unei zile cu multă energie. Astăzi venim cu o serie de propuneri unde ingredientele principale sunt pâinea prăjită și mierea cu fructe, astfel că ai nevoie doar de un prăjitor de pâine, câteva alimente de bază, un strop de imaginație, iar startul zilei va fi unul cât se poate de gustos.

Dacă știi cum să combini ingredientele, astfel încât să beneficiezi de un aport caloric recomandat la începutul fiecărei zile, dar și de un mix de arome și texturi spectaculoase, te vei bucura de un mic dejun perfect. Pentru toate rețetele, recomandăm să folosești Melinisurile pe bază de fructe proaspete și miere de salcâm.

Toast cu brânză, avocado și miere

Avocado este fructul care poate fi savurat în orice moment al zilei, cu precădere la micul dejun, în fel și fel de combinații gustoase, sațioase și sănătoase. Pentru a pregăti un mic dejun cu pâine prăjită și avocado, ai nevoie de un avocado bine copt, 2 felii de pâine integrală, brânză tartinabilă și miere sub forma unui Melinis cu fructe. Taie fructul de avocado pe jumătate, scoate miezul și taie fiecare parte în felii. Întinde pe pâinea prăjită brânza, adaugă feliile de avocado, mierea și… poftă bună!

Taie avocado pe jumătate și apoi, cu ajutorul unei linguri, scoate cu grijă miezul, fără să îl zdrobești. Taie fiecare jumătate din miezul de avocado în felii. Întinde un strat de iaurt pe fiecare felie de pâine și apoi adaugă feliile de avocado. Opțional, poți pune și puțină miere.

Toast cu unt de arahide, banane, miere și semințe de chia

Untul de arahide întins pe o felie de pâine prăjită, alături de banane, semințe de chia și miere poate constitui un mic dejun energizant și gustos, care va ține senzația de foame departe timp de câteva ore bune. Întinde bine untul de arahide pe pâine, adaugă câteva felii de banană, presară semințe de chia și, la final, stropește toastul cu o linguriță de Melinis de cătină.

Pâine prăjită cu unt, pere și miere

Te-ai fi gândit, vreodată, că perele pot constitui un mic dejun super delicios? Cu siguranță te-am luat prin surprindere, însă suntem convinși că propunerea noastră va face deliciul întregii familii. Prăjește câteva felii de pâine integrală, unge-le cu unt, adaugă 2-3 felii de pere coapte și o linguriță de Melinis de pere. Gustul te va cuceri de la prima înghițitură!

Pâine prăjită cu brânză de capră, pepene galben și cătină cu miere

A început sezonul pepenelui galben, așa că de ce să nu te bucuri la maximum de toate proprietățile acestui fruct și de savoarea sa intensă? Dacă nu te-ai gândit până acum la această combinație, să știi că toastul cu brânză de capră, pepene galben și miere cu cătină este unul cu un gust unic, extrem de sănătos și cu o grămadă de nutrienți pentru organism.

Ție ce variantă de mic dejun cu pâine prăjită și miere și-a făcut cu ochiul? Dacă vrei și mai multă inspirație în pregătirea unor gustări sănătoase și gustoase, te așteptăm pe blogul nostru, cu o serie de rețete, care mai de care mai savuroase, din care nu lipsește mierea cu fructe.

Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor
Ai fost inscris cu succes
This email has been registered