Limonadă cu lavandă și miere
Ce spui de o băutură care te va purta pe străzile din Franța? Astăzi îți propunem să încerci o rețetă de limonadă cu lavandă și miere, numai bună pentru zilele toride de vară.
Ingrediente limonadă cu lavandă și miere:
- Lavandă proaspătă
- Stevia/îndulcitor
- 2 căni de apă călduță pentru infuzie
- 2 căni de apă rece
- Cuburi de gheață
- 2 lingurițe de Melinis de trandafir
- O cană de suc de limetă
Mod de preparare limonadă cu lavandă și miere
Adaugă într-un bol florile de lavandă de pe tulpină și amestecă-le ușor cu îndulcitorul ales. Adaugă apa călduță, acoperă băutura și las-o la infuzat pentru 30 de minute. Mai apoi, strecoar-o printr-o sită fină. Toarnă sucul de limetă și cele două căni de apă rece. Adaugă gheața, Melinisul de trandafiri și decorează cu flori de lavandă.