Sari la conținut

Coș

Coșul tău este gol

Nu am pornit cu dorința de a crea un produs.

Am pornit cu o întrebare.

Putem păstra frumusețea unui fruct fără să încercăm să îl transformăm în altceva?

Melinis s-a născut din bucuria lucrurilor simple: o masă pregătită acasă, fructe culese la vremea lor și mierea de salcâm, pe care am apreciat-o întotdeauna pentru gustul ei delicat. Ne plăcea să gătim, să experimentăm și să descoperim feluri noi de a păstra ceea ce natura oferă, fără să îi schimbăm identitatea.

Primele încercări au fost simple.

Am combinat fructe proaspete cu miere de salcâm, curioși să vedem dacă putem obține ceva care să păstreze gustul autentic al fructului. Mai târziu au venit petalele de trandafir din grădină și au deschis o direcție la care nici noi nu ne-am fi gândit. Atunci am înțeles că nu încercam să inventăm un produs nou, ci să descoperim o altă relație între fructe și miere.

Aceeași curiozitate ne însoțește și astăzi.

Credem că fiecare fruct are propria personalitate.

De-a lungul timpului am înțeles că fiecare fruct spune o poveste diferită.

Cireșele amare sunt intense și profunde. Perele sunt delicate. Gutuile au un parfum discret, iar trandafirul aduce o eleganță greu de descris în cuvinte.

Nu credem că toate trebuie tratate la fel.

De aceea fiecare Melinis începe cu aceeași întrebare:

Cum putem păstra cât mai bine identitatea acestui fruct?

Mierea nu este acolo doar pentru a îndulci.

Ea leagă aromele, le rotunjește și creează echilibrul care permite fructului să rămână personajul principal.

De aceea Melinis nu este gem.

Nu este dulceață.

Și nu este o miere aromatizată.

Este o întâlnire între fruct și miere, în care fiecare ingredient își păstrează propria voce.

Natura ne inspiră. Nu încercăm să o grăbim.

În atelierul nostru lucrăm fructele și petalele de trandafir fără fierbere, la temperaturi de sub 38°C. Alegem să intervenim cât mai puțin, pentru că ne dorim ca gustul, culoarea și caracterul fiecărui ingredient să rămână cât mai aproape de forma lor naturală.

Nu încercăm să obținem produse foarte dulci.

Încercăm să păstrăm finețea unei pere, parfumul unei gutui sau eleganța unui trandafir.

Credem că atunci când ingredientele sunt respectate, rezultatul nu are nevoie de artificii.

Mai mult decât o colecție de produse

Suntem întrebați adesea de ce există atât de multe sortimente Melinis.

Răspunsul este simplu.

Nu am încercat niciodată să construim un portofoliu cât mai mare.

Fiecare nou Melinis a apărut pentru că un fruct ne-a făcut suficient de curioși încât să îi descoperim povestea.

Uneori ne-a surprins gustul.

Alteori culoarea.

Sau felul în care se întâlnea cu mierea.

În timp, aproape fără să ne propunem, am construit o colecție de fructe. Fiecare diferit. Fiecare cu propria personalitate.